luni, 30 mai 2011

Aplicații Windows Phone? În marketplace Nokia!



Nokia va vinde aplicații Windows Phone din marketplace-ul propriu
Aplicațiile de Symbian vor exista și ele, în continuare, cel puțin până în 2016. Acestea sunt concluziile extrase de jurnaliști în urma unui interviu acordat de Stephen Elop CEO Nokia în China.
Microsoft își vine în mod normal aplicațiile în regim monopolist prin marketplace-ul propriu. Se pare însă că rolul privilegiat al lui Nokia își spune cuvântul și utilizatorii de telefoane Nokia vor putea descărca aplicații de Windows Phone direct din marketplace-ul (încă!) Ovi.
Dat fiind anunțul anterior în care se anunță sucombarea brand-ului Ovi, mulți s-au întrebat care va fi viitorul Nokia în retailing. De aceea Elop a declarat în interviul amintit:
„Într-adevăr: în magazinul nostru online, aplicațiile pentru Windows Phone, Series 40 și Symbian vor fi adunate în același loc”. Totodată a subliniat suportul pentru Symbian, care va mai fi susținut și va avea un viitor cel puțin pentru următorii cinci ani.
Cinci ani reprezintă mult în lumea mereu schimbătoare a lumii comunicațiilor mobile, dar numai existența unui date de final îngrijorează companiile care se gândesc să investească în dezvoltarea acestei platforme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu